Cu bune și cu rele, astăzi se împlinesc 74 de ani plini de istorie roș-albastră, 74 de ani plini de medalii, de trofee și de cupe, 74 de ani pe care îi vom regăsi curând în noul muzeul al clubului militar, în interiorul noului stadion din Ghencea.
Așa cum au scris colegii mei pe facebook, la data de 7 iunie 1947, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” a luat naștere la inițiativa mai multor ofițeri ai Casei Regale Române, printr-un decret semnat de generalul Mihail Lascăr, fostul comandant suprem al Armatei Regale Române. Iar dacă nu ma însel, primele secții ale clubului au fost: fotbal, scrimă, călărie, box, tir, volei atletism si tenis de câmp.
De notat faptul, că un an mai târziu, în anul 1948, iau naștere și rivalii noștri din șos. Ștefan cel Mare. Asta ca să înțelegem, că noi steliștii mereu am fost înaintea lor … cumva acesta ne este destinul se pare, să le fim mereu superiori. De altfel și istoria este de partea noastră … chiar dacă Steaua lipsește înca din prima ligă a fotbalului românesc, cei de la Dinamo nu au reușit să depășească palmaresul clubului nostru la nivel de campionate și cupe câștigate. Dar am vorbit destul despre rivali, să vorbim despre Steaua, pentru că astăzi este ziua noastră, a tuturor steliștilor.
Anul acesta a fost unul total diferit pentru Steaua și mă refer la modul în care au fost scoase la lumină zilele importante din istoria clubului nostru. După un 7 Mai cum rar am văzut în ultimii ani, și aici trebuie felicitați cei din clubul Steaua dar mai ales Peluza Sud, am avut parte de o sărbatoare superbă, la noi acasă, cu ocazia promovării în liga secundă. Din nou, la final de mai, atât Peluza Sud cât și clubul Steaua au fost la înălțime asa cum istoria ne obligă. Veniți din ploaia torențială de la Afumați, uzi până la piele, suporterii Stelei alături de Peluza Sud, au făcut spectacol în Ghencea așa cum rar vezi în Europa. A fost o desfășurare de suporteri unică pe vechiul continent și o bucurie ce greu se poate descrie în cuvinte. Mii de oameni, au cântat în acea bifurcație de drumuri din Afumați desi afară pornise o ploaie torențială care a durat pănă aproape de finalul partidei. A fost de ajuns ca Peluza Sud să dea tonul, să bată la tobă și imediat toti suporterii, fie că erau din grupuri sau nu, au început să cânte într-o singură voce, pentru Steaua București.
Dacă tot a fost un an abordat diferit, mai ales de cătrei cei din club, ziua asta sfântă de 7 iunie 2021 s-a încadrat în aceleași tipare schimbate. Oameni din conducerea clubului Steaua, militari evident, au găsit de cuviință să-l onoreze pe părintele Stelei. Au mers la mormăntul generalului Lascăr, cu capetele plecate și vreau să subliniez acest lucru, comandantul Stelei dl.col. Răzvan Bichir dar și managerul secțiilor sportive dl. Dragoș Barbu, unde au depus o coroană de flori și au aprins lumânări roșii spre portocaliu, cumpărate de club evident … din bani publici, ca să li se umfle venele în gâtleje celor din presa lu` Pește Prăjit și unuia dintr-o uscătorie de bloc.
Același lucru l-au făcut și Umbrele Stelei. S-au deplasat ca și grup la mormântul generalului Lascăr, unde au depus o coroană de flori, au aprins lumânări și au scris 47 cu ele, dar au afișat și un mesaj, care arată clar că suporterii Stelei nu-și uită istoria : “Părintele clubului nostru iubit, de Umbre pomenit!”.
Nici nu contează ordinea în care au ajuns acolo cei din club și Umbrele, contează că istoria nu a fost uitată și că atât conducerea clubului cât și Peluza SUD au fost din nou la înălțime. Iar noi, cei din echipa CSS, ne scoatem pălăria în fața lor pentru idee, pentru inițiativă și pentru implicare. Felicitări Shadows 08, felicitări CSA Steaua București, felicitări Peluza SUD. Asta este Familia Steaua, aici este Steaua. Încă o dată felicitări tuturor!
Iar dacă Peluza Sud ne-au obișnuit cu astfel de gesturi și acțiuni, trebuie să recunosc că atitudinea și implicarea celor din clubul Steaua, este una total diferită față de perioada în care clubul a fost condus de Mădălin Hîncu. Și vreau să îi felicit pe cei din club, care s-au ocupat de acest eveniment, oameni care și-au dat din timpul lor liber, muncind pentru Steaua București, oameni cărora le pasă de acest club și nu pun banii sau alte drepturi materiale pe primul plan. De astfel de oameni are nevoie clubul Steaua, de oameni dedicați culorilor roș-ablastre, istoriei dar și performanței. De multe ori i-am criticat pe acești oameni în emisiunile CSS, însă așa cum am stiut să îi acuz că nu se implică, astăzi trebuie să îi laud pentru efortul și munca depusă în interesul clubului Steaua. Și nu mă refer doar la evenimentul de astăzi … aplaud modul în care s-au implicat acești oameni în ultimele două-trei luni.
Sper și îmi doresc, ca toti acești militari sau personal civil, să dea totul pentru clubul Steaua atunci când vin la serviciu. Pentru că doar împreună, suntem mai puternici … Peluza Sud, Clubul Steaua și noi suporterii în general. Cu toții iubim aceleași două culori, cu toții avem același scop și țel : Steaua București. Din acest motiv și doar pentru acest motiv, noi echipa CSS, vom susține pe oricine vrea binele Stelei, indiferent de nume, de funcție și grad sau grupul din care face parte. Steaua ne unește pe toți și toți suntem sub un singur steag, roș-albastru.
De altfel sper ca mormântul generalului Mihail Lascăr să devină un loc de pelerinaj pentru suporterii Stelei și nu numai. Dacă vreți să aprindeți o lumânare în memoria părintelui Stelei, o puteți face la Cimitirul Bellu Ortodox din capitală, fig.39.
Felicitări CSA Steaua București! Felicitări Umbrelor Stelei! Felicitări tuturor celor implicați!
Mă înclin … același Lucian Andrei.
LA MULȚI ANI, STEAUA BUCUREȘTI! LA MULȚI ANI, TUTUROR STELIȘTILOR!
Oamenii din conducerea Stelei ne au pasat la minister si cei de la minister inapoi la ei pt a afla unde se afla locul de veci si au facut ceva ping pong asa cu nepasare. Vai de capul lor. L am gasit noi singuri acum mai bine de o luna de zile. Abia acum 2 saptamani au reusit si ei sa il gaseasca si s au gandit sa faca asta fix datorita noua. Un fel de suntem vai mortii nostri noroc cu suporterii ca ne mai invata ce trebuie sa facem pt club. Au ascuns coroana pusa de noi in dreapta sa apara pe poze doar ce au facut ei. Au schimbat lumanarile din 47 in 74. Au gasit locul curat, frumos. Deeeeh , foarte bine ca au facut asta, dar laudele ar trebui sa se indrepte catre noi, suporterii, punct! Si asta doar pt faptul ca au vrut sa para ca ei au avut aceasta initiativa . Repet, foarte bine ca au adus un omagiu, dar totul a picat urat cand au ascuns ce era acolo ca sa para ei intr un fel anume. Acum 3 saptamani dadeau amenzi pustilor in complex pt ca faceau mesaje de sustinere pt echipa. Fi mi ar scarba de ei!!!! Sper ca ati inteles ce am vrut sa zic. Tot inainte baieti!
Noi, din ce informații avem Adrian, cei din club au cumpărat lumânari din „banii publici”, cum ne judecă toți neaveniții din presă. Ne-au arătat factura dar nu o putem publica din motive lesne de înțeles, iar din discuțiile pe care colegii mei le-au avut cu cei de la Bellu, oamenii lor, îngrijitorii, au străns lumânarile puse de Umbre. Până la urmă, Adrian, important este ca atăt voi cât și ei ați fost acolo, iar pentru asta, așa cum am scris și în articol, meritați respect. Pe de alta parte, există o poză pe pagina de facebook a Steaua TV, unde apar ambele coroane de flori.
Știi bine, ca noi în emisiunile CSS, am criticat mai mereu oamenii din club și mai ales pe comandant, atunci când a fost cazul. Acum însă, hai să vedem și faptul că lucrurile merg spre bine și că oameni din club, așa cum pot ei, fac lucruri pentru Steaua. Nu suntem fanii lor dar nici nu putem să nu fim incorecți. În ultimele doua-trei luni, atitudinea celor din club față de suporteri s-a schimbat mult în bine. Cred și consider, că avem destui nemernici care ne atacă în presă și toată energia noastră dar și a celor din club, trebuie să se îndrepte către acest segment. Suntem mult peste presarii aștia mizerabili și consider că dacă ne unim forțele putem să-i combatem. Ce ați facut voi dar și ei, arată clar că Familia Steaua există dar trebuie să o perfecționăm.
Încă o dată, transmitem către Umbrele Stelei, rescpectul nostru pentru tot ceea ce faceți pentru Steaua București! Jos pălăria, baieți! Felicitările noastre pentru munca depusă și pentru inițiativă.