Steaua București s-a impus în fața celor de CS Tunari în penultimul meci al sezonului regulat din Seria 4 a Ligii a 3-a, după un gol frumos marcat de Alexandru Zaharia. De altfel, pe fundalul unui joc mai mult fără miză, Steaua nu a strălucit precum în meciurile anterioare, jucătorii și antrenorul fiind vizibil preocupați pe bătăliile pe care vor trebui să le poarte în barajul care urmează.
Așadar, începutul meciului nu a adus nicio ocazie clară de gol, iar Steaua a jucat mai relexat decât de obicei, mai ales că are asigurat primul loc la finalul sezonului regulat. Abia singura ocazie clară de gol a avut-o Steaua în minutul 14, atunci când Răsdan a reluat din 6 metri în urma centrării lui Neacșu, mingea fiind cu greu scoasă de sub bară de portarul gazdelor, Izvoranu.
În minutul 20, Răsdan a reluat peste poartă centrarea din corner executată de Călințaru. Încet, încet, Steaua a pus stăpânire pe joc, în timp ce Tunari a jucat precum în meciul tur când s-a cantonat tot meciul în propria jumătate de teren. Totuși Steaua nu a avut ritm, s-a simțit faptul că meciul practic nu are miză. Dominarea era sterilă, Steaua nu ataca decisiv și nu își creea mari ocazii de a înscrie. În continuare, este important ca jucătorii să nu forțeze, chiar nu au nevoie de oboseală suplimentară sau vreo accidentare care să le afecteze prezența în meciurile de baraj.
În minutul 30, în urma unui pressing consistent, Steaua a reușit să recupereze mingea aproape de careul advers, iar Huiban a obținut o lovitură liberă periculoasă. Chipirliu a executat lovitura liberă și a trimis mingea în transversală. În minutul 37, Huiban a avut un șut din vole din colțul careului de 16 metri, fără mare pericol pentru portarul celor de la Tunari, care a prins mingea în 2 timpi.
În minutul 39, încă un pressing bine organizat face ca Huiban să recupereze mingea în jumătatea adversă, iar pasa acestuia pentru Răsdan nu este valorificată, șutul de la 20 de metri trecând peste poartă. Un singur lucru e cert, Steaua domină clar jocul în ciuda stării de relaxare.
În minutul 40 a venit și prima faza periculoasă a gazdelor când șutul din unghi al lui Iulian Popa nu a produs niciun pericol la poarta lui Mușat. În minutul 44, o pasă cu călcâiul a rezolvat o faza încâlcită de pe partea stângă, mingea ajungând la Neacșu care a centrat, iar apoi pasa înapoi cu pieptul a lui Călințaru este continuată de Enceanu cu un șut care este deviat de către Chipirliu, dar care nu l-a putut păcăli pe portarul gazdelor. Repriza se încheie 0-0, impresia fiind că Steaua ar fi meritat să aiba avantaj la pauză, dar nu a forțat suficient.
La pauză Oprița a efectuat 2 schimbări, au intrat Zaharia și Bajenaru în locul lui Răsdan și Enceanu, schimbări practic post pe post. Repriza a 2-a a început în aceleași coordonate, cu Steaua în jumătatea adversă de teren fără să forțeze la maxim, CS Tunari apărându-se supraaglomerat. În minutul 55, Oprița a făcut încă o schimbare post pe post, Bactar înlocuindu-l pe Wallace. În minutul 58, șutul din vole de la marginea careului de 16 metri, al lui Călințaru a trecut pe lângă poartă. De altfel, a fost singura acțiune pe poartă a reprizei de până în minutul 60.
În minutul 63, GOOOL Steaua. Steaua a deschis scorul în urma unei acțiuni individuale a lui Zaharia finalizată cu un șut de la distanță de 16 metri trimis lângă bară. După gol, meciul chiar a devenit un joc de relaxare pentru steliști, care nu au mai forțat deloc. Steaua s-a mulțumit cu un joc prelungit de pase, principalul obiectiv al meciului fiind reducerea consumului de energie și evitarea oricărei accidentări. Jucătorii vor trebui să fie în condiție perfectă de joc în cele 2 baraje pe care Steaua va urma să le joace pentru promovarea în Liga 2.
În minutul 77, Tunari a avut un șut din lovitură liberă de la 35 de metri trimis la mare distanță de poartă. Această încercare timidă de atac a fost prima fază de atac a gazdelor din repriza secundă. În minutul 78, Cezar Mihalache l-a înlocuit pe Chipirliu, care nu a avut un meci foarte reușit. Cumva de înțeles, fiindcă meciul nu a avut nicio miză, iar Chipirliu nu a forțat. Acesta probabil și-a păstrat golurile pentru meciurile de baraj, unde va fi gura de tun a Stelei în lupta pentru promovare. Nu aceasta a fost adevarata față a lui Chipirliu, el și-a arătat clasa atunci când a reușit hat-trick-urile din meciurile cu echipele secunde ale lui Dinamo și Voluntari și în dubla din meciul cu Chiajna 2.
În minutul 80, contraatacul gazdelor a fost finalizat de jucătorul din Insulele Cayman, Elijah Seymour, cu un șut peste poarta în urma unei tentative de a trimite la vinclu din unghi. În minutul 89, șutul din unghi al lui Neacșu a fost respins în corner de fundașul Tudose. În minutul 90+1, Tunari a reușit să trimită mingea în poartă, dar golul a fost anulat pentru un fault în atac asupra lui Mihăescu. În prelungiri s-a jucat pe contre, iar imediat după golul anulat al gazdelor, Steaua a avut o acțiune de atac prin Mihalache și Vlad Nițu, când aceștia au avut o incursiune pe partea stângă, după care mingea a ajuns în fața careului la Pacionel, însă care a finalizat cu un șut puțin pe lângă poartă.
Meciul s-a terminat cu victoria la limită a Stelei, datorită golului superb marcat de Alexandru Zaharia în minutul 63. O victorie de moral a Stelei, victorie ce va reda încredere înaintea perioadei importante ce va urma, adică barajele de promovare. Însă până atunci mai avem meciul din ultima etapă în fața echipei Metalul Buzău, pe care n-am reușit s-o învingem în tur.
CS Tunari