Sportiva legitimată la Steaua a reușit cel mai bun meci al carierei. Meciul din turul 3 de la Roland Garros disputat împotriva ibericei Paula Badosa, trebuia să-i aducă prima calificare într-o optime de Grand Slam. În ciuda înfrângerii, Ana Bogdan a demonstrat un spirit de luptă excepțional, nicio clipă nu a renunțat la dorința calificării, tenismena a găsit mereu soluții când situația părea imposibilă. A demonstrat că MERITĂ STATUTUL DE STELISTĂ. A luptat să se califice, a luptat să fie cea mai bună și va continua să lupte și să învețe din această înfrângere.

Ana Bogdan a început slab meciul, după primele 2 game-uri scorul fiind 2-0 pentru adversară. Cele 2 game-uri au dat senzația că sportiva legitimată la Steaua a fost “almost” de fiecare dată, nefiind deloc mai prejos decât adversara. A urmat un tur de forță, Ana Bogdan reușind 6 game-uri la rând câștigate clar, reușind chiar un break la 15 și un game la zero.

În setul 2, după un echilibru perfect până la 3-3, Badosa reușește break-ul. Ana a reușit să salveze 4 mingi de break ale adversarei, a luptat incredibil pentru fiecare minge, dar până la urmă și-a pierdut serviciul.

Când totul părea pierdut în setul 2, Ana Bogdan a reușit break-ul și a egalat la 5. Reușește un break când avea cea mai mare nevoie de el. Sportiva noastră a dovedit tărie de caracter într-un astfel de moment greu, și-a asumat riscuri prin lovituri la limită tușelor terenului advers. Nu i-a tremurat mâna pe rachetă, deși a fost nevoită să revină de la 15-0 și 30-15.

A urmat un game solid din partea Anei Bogdan, game prin care și-a asigurat prezența în tie-break. Presiunea a fost pe sportiva spaniolă la scorul de 6-5, dar aceasta și-a făcut serviciul și setul 2 a ajuns în tie-break. Deși tie-breakul l-a început în forță, având 2-0 după primele 2 mingi, Ana a pierdut cu 7-4 și scorul la seturi a devenit 1-1. După un set 2 pierdut la mare luptă, Ana Bogdan a rămas cu execuțiile din poziții imposibile, cu 3 loburi superbe, cu scurte executate impecabil la fileu și cu speranța unei victorii în setul decisiv.

Setul decisiv a început cu un echilibru total, ambele jucătoare făcându-și serviciul în primele 2 game-uri. Presiunea începuse să-și spună cuvântul, a urmat o perioadă de greșeli neforțate de ambele părți, de servicii pierdute, dar și de execuții de excepție de ambele părți. În momentul acela, Ana Bogdan a creat senzația că și-a făcut datoria indiferent de rezultatul meciului. MERITĂ TOT RESPECTUL. Adversara e mai bine cotată, locul 35 WTA, față de locul 102 al Anei Bogdan.

Momentele psihologice al setului s-au consumat la scorul de 4-4. Pe serviciul sportivei din Spania, Ana Bogdan a avut 3 mingi de break, din păcate toate pierdute. Mai bine clasată în ierarhia WTA, Badosa a găsit servicii bune în momentele decisive și și-a câștigat până la urmă game-ul. Din păcate, Ana nu a putut trece peste șoc, și-a pierdut serviciul în următorul game după ce a comis și o dublă greșeală la scorul de 30-15, iar sportiva din Spania parcă a practicat cel mai bun tenis al ei chiar în ultimul game al meciului. Ana Bogdan a trebuit să se recunoască învinsă după cel mai bun meci al carierei. Să sperăm că cel mai bun meci de până acum, iar pe viitor poate ajunge și mai departe într-un turneu de Grand Slam.

Sursă foto: Eurosport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *