Cu 5 etape înainte de final, Steaua era favorită la calificarea în play-off, mai ales după surprizele de ieri din meciurile M. Ciuc-Unirea Slobozia 0-0 și Metaloglobus-Ripensia 0-1. Situația din clasament devenise favorabilă, Steaua având acum nevoie doar de 10 puncte din maximul de 15 pentru calificarea în play-off.
Steliștii au mers la Timișoara cu gândul de a face pasul decisiv spre play-off, însă n-a fost să fie așa. Înainte de meci, s-a preconizat prezența a 7.000 de spectatori pe stadion. Frăția istorică dintre timișoreni și rapidiști a creat rivalitate între fanii Viola și steliști. În componența ambelor echipe se află jucători cu multe meciuri în Liga 1.
În primele 15 minute, ambele echipe au jucat prudent, niciuna dintre ele neavând vreo ocazie clară de gol. Ritmul a fost alert și au existat multe dueluri tari, arbitrul fiind nevoit de câteva ori să atenționeze jucătorii să se calmeze. Atmosfera de meci important se simțea în aer.
În minutul 24, a avut loc prima acțiune de atac prelungită a Stelei, Oroian șutând peste poartă de la marginea careului.
GOOOOOOOL STEAUA. În minutul 29, Steaua a deschis scorul prin Enceanu. O acțiune de pe flancul drept a fost încheiată cu pasa pe jos a lui Florin Răsdan către Rareș Enceanu, care a șutat lângă bară din centrul careului.
Minutul 41, cea mai mare ocazie de gol a timișorenilor. Lovitura de cap, din dreptul punctului cu var, a lui Scutaru a lovit transversala.
Scor la pauză Poli-Steaua 0-1. Scorul arăta realitatea din teren, Steaua reușind să controleze tactic jocul după începutul echilibrat de joc.
Repriza a doua a început cu presiunea timișorenilor asupra careului stelist, dar multitudinea de cornere și lovituri libere s-a încheiat fără rezultat pe tabelă.
După perioada de presiune a timișorenilor, Steaua a reușit să aibă o posesie mai bună și să echilibreze jocul, iar în minutul 61, Răsdan a avut un șut care a trecut puțin pe lângă bară.
În minutul 64, a intrat Adi Popa în locul lui Huiban.
În minutul 71, incursiunea lui Oroian de pe partea dreaptă a fost finalizată cu centrarea pentru Pacionel care a șters mingea cu capul, insuficient pentru a pune pericol poarta gazdelor.
Din păcate, pe final de meci, a avut loc căderea echipei. Mai întâi căderea fizică, apoi și căderea mentală pe fondul celei fizice. Steaua nu a mai reușit să mențină controlul jocului, nu a mai funcționat jocul de pase, iar timișorenii au speculat momentul și au întors rezultatul.
În minutul 82, Poli a reușit egalarea după șutul lui Octavian Ursu. În minutul 88, fundașul Ioan Mera a înscris golul de 2-1 după o centrare de pe partea dreaptă.
Steaua a pierdut meciul de la Timișoara și ratează desprinderea în clasament, FK Csíkszereda fiind la 2 puncte distanță. În ultima etapă înaintea pauzei de iarnă Steaua întâlni, acasă, FC Buzău.