Etapa 8. Steaua s-a deplasat la Rm. Vâlcea pentru a disputa meciul contra echipei C.S.C. Șelimbăr 1595. Meciul se anunța unul echilibrat, ambele echipe fiind pe loc de play-off înaintea etapei.
Primele 15 minute au fost lipsite de ocazii clare de gol. Ambele echipe nu au riscat nimic pe faza ofensivă, iar la mijlocul terenului jocul a fost un fel de șah, echipele blocându-se perfect.
Minutul 16. Prima ocazie a meciului. Șutul lui Chinga de la 20 metri a fost deviat de fundașul Sabău, iar portarul Dincă a prins mingea cu greu.
Minutul 17. O nouă ocazie a gazdelor. Ciocâlteu, din poziție bună ușor lateral dreapta, a șutat puternic, dar pe direcția portarului, Dincă respingând fără probleme.
Minutul 19. Prima ocazie Steaua. Șutul lui Enceanu de la 20 de metri a fost cu greu respins în corner de portar. Mingea s-ar fi dus lângă bară, șutul fiind foarte precis.
Minutul 29. GOOOOOOL STEAUA. EuroGol Adi Popa. Șut de la peste 25 metri trimis perfect lângă bară, nicio șansă pentru portar.
Minutul 42. Mare ocazie Steaua. Lovitură liberă din lateral executată inteligent de Adi Popa, Drăghici a sărit peste minge punând pe picior greșit întreaga apărare a gazdelor, iar șutul lui Chipirliu a lovit bara laterală.
Scor la pauză, 1-0 pentru Steaua. Scor meritat, Steaua a fost mai precisă la mijlocul terenului și a avut mai multe ocazii de gol.
Repriza a doua a început cu presiunea constantă a gazdelor la poarta lui Dincă. Apărarea Stelei s-a descurcat excelent blocând atacurile adverse. Portarul Stelei a avut câteva intervenții care au menținut scorul în favoarea Stelei.
Minutul 60. Șutul lui Cârstean din centrul careului a fost scos cu greu de Dincă de lângă bară.
Minutul 62. Steaua a rămas în 10 oameni. Drăghici a avut o intrarea periculoasă cu talpa și a primit al doilea galben.
Minutul 68. Steaua putea da lovitura în 10 oameni. Dragoș Gheorghe a insistat pentru o mingea la marginea terenului, a recuperat-o, iar pătrunderea acestuia pe partea stângă a direcției de atac s-a încheiat cu un șut în plasa laterală.
După eliminarea lui Drăghici, Steaua s-a descurcat bine. Șelimbăr a beneficiat de o mulțime de cornere, toate au fost fie respinse de apărare, fie prinse cu siguranță de David Dincă. Portarul stelist a dovedit multă siguranță și evoluții care cresc de la meci la meci.
Minutul 84. Lovitura liberă executată de Ursu este respinsă de Dincă de lângă bară. Din cornerul rezultat, gazdele reușesc egalarea. Centrarea lui Tătar a fost scăpată de Dincă, iar a Ciocâlteu a reușit să marcheze în poarta goală. Din păcate, după un meci întreg excelent, portarul Dincă a comis o gafă ce a dus la egalare.
Minutul 89. Lovitură liberă periculoasă pentru Steaua, de la 20 de metri. Adi Popa a șutat puternic peste transversală. Scor final, Șelimbăr-Steaua 1-1. Din păcate, un joc controlat clar de Steaua nu a putut fi valorificat. Eliminarea lui Drăghici și greșeala portarului din final de meci, după un meci excelent, au privat-o pe Steaua de o victorie. Daniel Oprița a gândit excelent, din punct de vedere tactic, jocul.