Etapa 11. Steaua a jucat împotriva Oțelului, în duelul echipelor aflate pe primele două locuri înaintea etapei. Meciul se anunța unul echilibrat, ambele echipe fiind în formă maximă.
Minutul 9. Pasa pe jos din partea dreaptă a lui Chipirliu a fost finalizată de Enceanu cu un șut peste poartă, din poziție ideală, din centrul careului.
Minutul 25. Centrarea deviată a lui Neagu era să-l păcălească pe David Dincă, acesta respingând cu greu în corner mingea ce se ducea sub bară.
Primele 30 de minute au fost echilibrate, ambele echipe au reușit să se anihileze tactic. Ocaziile de gol au fost foarte rare. Steaua a avut mai mult inițiativa, dar acțiunile de atac au fost lipsite de precizie.
Minutul 41. Cârjan a avut o ocazie pentru Oțelul. La cornerul executat de Nica, a reușit să sară peste fundașii Stelei și să trimită puțin pe lângă bară.
Scor la pauză 0-0, scor în concordanță cu echilibrul total din prima repriză.
Minutul 46. GOOOOOL STEAUA. Bulgarul Chunchukov a deschis scorul după un gol înscris cu genunchiul din cădere în urma unui șut respins în față de portarul gălățean.
Minutul 57. Șutul în forță, de la 30 de metri, al căpitanului Bărbulescu, a trecut la 1 metru peste transversală.
În primul sfert de oră al reprizei secunde, Steaua a reușit să-și țină adversara departe de poartă.
Minutul 61. David Dincă a reținut cu siguranță șutul în diagonală al lui Ionuț Neagu din colțul careului de 16 metri.
Repriza a doua a fost lipsită, în general, de ocazii. Miza meciului și-a spus cuvântul. Apărarea Stelei a fost sigură și nu a permis adversarei să intre în careu. Mijlocul Stelei a reușit să blocheze din fașă toate tentativele de atac ale oaspeților.
Minutul 87. Imensă ocazie Adi Popa. După un dribling scurt, a finalizat contraatacul cu un șut la colțul lung ce a trecut milimetric pe lângă bară.
Minutul 90+3. Imensă ocazie de egalare. Fundașul stânga stelist, Adrian Ilie, a respins din fața porții goale, din fața lui Bokhashvili. Scor final, Steaua-Oțelul 1-0. Victorie importantă a Stelei după un meci decis de un gol înscris imediat după pauză. Daniel Oprița a reușit să câștige duelul tactic cu Dorinel Munteanu, în special în repriza a doua, blocând orice șansă de egalare a oaspeților.