A trecut ceva vreme de când nu am mai scris un articol pe blogul roș-albastru al redacției CSS, așa că e cazul să revin la tastatură și să aștern câteva rânduri … hai fie, câteva mai multe. Am dezvoltat un fel de pattern în articolele pe care le-am semnat în trecut, așa că și de data data aceasta, o să scriu despre mizeria din “presa de sport” din România.
Există în zona de online, o fițuică virtuală intitulată “Fanatik” cu “k” la final. Vă aduceți probabil aminte de Grăsunovici și circarii săi cu ifose de vedete, influ-en-ceri sau chiar jurnaliști. Cred că înainte de toate, trebuie să apelăm un pic la DEX că să înțeleagă și “nește unii” ce înseamnă acest termen de care se tot prevalează și ni-l tot flutură în față.
Să dăm definiția: “Jurnalist, -Ă, jurnaliști, -ste. 1. Ziarist, gazetar. 2. Vânzător de ziare. – Din fr. Journaliste” … sursă : DEX`09 (2009).
Acum putem să trecem la subiect. După cum bine știți, în ultima ediție a emisiunii Suporter de Ghencea, am realizat un interviu telefonic cu antrenorul Stelei, Daniel Oprița. Noțiunea de interviu, este un demers jurnalistic, motiv pentru care ne-am conformat regulilor din presă și mass media. Săptămâna trecută, am înaintat o cerere oficială către Clubul Sportiv al Armatei “Steaua București” prin care ne-am exprimat interesul de a realiza acest interviu, cerere aprobată, de altfel, de conducerea clubului militar.
Următorul pas a fost să gândim în redacție un set de întrebări coerente și de real interes pentru publicul nostru. Ba mai mult, am preluat întrebări de la suporterii Stelei și în mod firesc le-am ales pe cele mai interesante dintre acestea. Ca atare, la momentul interviului, ne-am prezentat cu temele făcute. Feedback-ul pe care l-am primit de la voi, unul extrem de pozitiv, spune totul despre munca pe care noi am prestat-o în cadrul redacției CSS în ultima săptămână, dar mai ales despre calitatea interviului realizat duminică seară. Și în mod evident, ne-a ajutat sinceritatea și deschiderea pe care Daniel Oprița a avut-o față de redacția noastră și față de suporterii Stelei.
La nici 24 de ore distanță, în fițuica virtuală Fanatik … cu “k” la final, apare o mâzgăleală cu titlu de clickbait: “Daniel Oprița a început curățenia de iarnă la CSA Steaua”. Minciuna, continuă în subtitlu: “FANATIK a aflat lista jucătorilor care nu vor mai continua la CSA Steaua din iarnă și unde vrea Daniel Oprița să întărească echipa pentru a promova anul viitor în Casa Pariurilor Liga 1”. Wow, trei rânduri pline de minciuni și greșeli intenționate.
În primul rând, dl. mare redactor de sport, Bogdan Ciutacu, arată o totală lipsă de respect față de Steaua București și suporterii acestui club, încă din titlul mâzgălelii … dl Ciutacu este prost informat, ca să fiu gentil în exprimare. Îl informăm pe această cale, că numele clubui militar este Steaua București și nu CSA Steaua … în actele oficiale ale clubului este scris așa: Clubul Sportiv al ARMATEI “Steaua București” … atât de simplu, nivel de clasa a patra.
Înteleg metafora folosită de dl. Ciutacu în subtitlu, însă pe mine ca suporter stelist, dar și ca jurnalist la nivel de diletant, mă deranjează enorm. Daniel Oprița este antrenorul echipei de fotbal al celui mai titrat club din România… Daniel Oprița nu face curățenie, nu dă cu mătura și nu șterge praful … din nou, dl. Ciutacu este lipsit de bun simț și de respect. Antrenorul Stelei face modificări de lot în acestă iarnă și se desparte cu greu de unii jucători, jucători care au pus umărul la promovările succesive ale Stelei din Liga 4 până în Liga 2. Atât pentru Daniel Oprița, cât și pentru noi suporterii, despărțirea aceasta nu este una plăcută, ca să ne înțelegem. Călințaru și Zaharia, ne-au urcat, la propriu, pe garduri în vara acestui an și ne-au adus o bucurie greu de descris în cuvinte. De altfel, în interviul dat duminică seară, Daniel a subliniat acest aspect.
După lipsa de respect și de bun simț era absolut firesc să vină și minciuna … Fanatik, publicația care a primit sute de mii de euro de la statul român, n-a aflat absolut nimic, n-a facut nici un demers jurnalistic, n-a făcut nici un interviu sau anchetă. Dl. Ciutacu, pur și simplu, a urmărit interviul dat de Daniel în emisiunea Suporter de Ghencea, iar mai apoi a furat, cu bună știință, munca mea și a colegilor mei din redacția CSS și a transformat-o într-o știre amarâtă pe o fițuică de clickbait. Nici măcar bunul simț, să îi ceară acceptul lui Daniel nu l-a avut dl. Ciutacu. Și în mod evident, domnia sa, fiind un redactor de real succes, nu a binevoit nici să menționeze sursa.
Îl informăm pe dl. Ciutacu, că redacția CSS nu face parte din sursele Fanatik și nici conținutul de pe canalele și blogul CSS. Dl. Ciutacu, dacă are nevoie de conținut pentru fițuica unde dumnealui mâzgălește, este liber să muncească în acest sens, nu să fure și să mintă.
Dar să continuăm zic. Tot acest domn Ciutacu, trăiește cu senzația că în sezonul următor, Steaua București are ca obiectiv, promovarea în Casa Pariurilor și nu în Liga 1. Pentru dânsul este tot una … iarbă verde, verde iarbă. Sau poate dl. Ciutacu, la fel ca Bendeac într-un spot publicitar de pe tv, vede desene animate. Evident, din nou, lipsă de respect față de Steaua București.
Nu are sens să fac analiză pe textul dlui Ciutacu, din mâzgăleala cu pricina, pentru că nivelul de jurnalism se vede încă din primele rânduri, când dânsul ne arată tuturor că este prost informat. Acest Ciutacu, a urmărit Suporter de Ghencea duminică seară, l-a ascultat pe Daniel Oprița și nu a înțeles absolut nimic. Informează cititorii Fanatik în felul următor:
“Portarul Horia Iancu împrumutat de la FC U Craiova 1948 și Cezar Gherghiceanu și-au reziliat contractele cu CSA Steaua, însă lista plecărilor se mărește. Din informațiile FANATIK…” HAHAHAHAHAHA
Îl informăm pe dl. Ciutacu, că Horia Iancu, unul dintre căpitanii Stelei, se află în Ghencea încă din anul 2017, când echipa noastră de fotbal era înscrisă în Liga 4. Horia Iancu, este un jucător emblematic al Stelei și unul dintre favoriții suporterilor. Portarul pe care Steaua l-a împrumutat de la FC U Craiova 1948 se numește Mario Enache, iar infomațiile nu sunt ale FANATIK, ci ale lui Daniel Oprița și în consecință ale Stelei. Conținutul emisiunii Suporter de Ghencea însă, aparține redacției CSS. Stau și mă întreb: acest domn Ciutacu, chiar nu e în stare să asculte un interviu muncit de alții? Chiar atât de penibil? Se pare că da.
Povestea asta cu furtul de conținut de la suporterii Stelei nu datează de ieri, de azi. Presa de sport din România obișnuiește des să fure conținut, mai ales de la emisiunile suporterilor steliști. Nu de puține ori, branduri cu renume în presă de sport, s-au folosit de materialele de la AS47, Națiunea Stelistă, CSS, Steaua Liberă, ș.a.m.d. Ba chiar de la Steaua TV s-a furat conținut fără să fie menționată sursa.
Golul marcat de Călințaru în barajul cu CS Afumați, filmat de colegul nostru de redacție, jurnalist acreditat la stadion, publicat de noi și de prietenii noștri de la AS47, a fost furat de pe paginile noastre de facebook și dat în presă. Multe fotografii cu logo-ul celor de la AS47 au fost decupate și date apoi în fițuicile acestea ieftine din online, fără acordul baieților si fără să se menționeze sursa. Informații obținute și muncite de baieții de la Steaua Liberă, așezate mai apoi în articolele lor, au fost efectiv furate și date drept mari bombe de presă. Și nu uit, că un alt mare “jurnalist de in-succesuri” s-a făcut boschetar la propriu, ca să obțină imagini exclusive din Ghencea, de la aniversarea grupului Outlaws de la Peluza Sud.
Așadar, aceasta este presa sportivă din România … că tot vorbim la Suporter de Ghencea, despre fapte și pe fapte. Dacă luăm la rând publicațiile sportive, ca să nu le mai numesc fițuici așa cum merită, găsim minciuni, dezinformări, divorțuri, amantlâcuri, femei îmbrăcate sumar și reclame la produse sexuale. Despre sport, mai puțin însă, din păcate. De curiozitate, am urmărit presa în ultimele zile…
- zero articole despre calificarea Stelei în optimile de finală ale Challange Cup la volei
- zero articole despre partidele de hochei din campionatul național sau despre întrecerea internă de la baschet
- zero articole despre prezența Stelei în Champions League la polo masculin.
Nimic scris despre alte sporturi de la Dinamo, Rapid sau Craiova. Ba mai mult, vă mai dau o informație tare pe care nu o veți găsi în presa de profil … pe primul loc în clasamentul Ligii 4 din București, se află atenție, Clubul Sportiv Dinamo București, echipa ministerului de interne, nu a lui Badea. Da, ați citit bine … Dinamo București, rivala tradițională a Stelei, a reînviat.
Spunea Radu Banciu de curând într-o emisiune televizată, că emisiunile suporterilor steliști din online, referindu-se la Națiunea Stelistă, Suporter de Ghencea, Steaua Liberă Live și Gânduri Roș-albastre, sunt mult peste emisiunile de la televiziunile de sport din România și că articolele scrise tot de suporterii Stelei sunt mult peste ce se poate citi pe publicațiile online de sport renumite. Ehh, gura păcătosului adevăr grăiește. Mai sus, am demonstrat acest lucru, deja evident pentru oricine are mai mult de doi neuroni. Presa de sport a devenit presă de clickbait sau presă de divorțuri celebre.
Cu voia voastră, vreau să închei acest articol, pe care îl semnez și mi-l asum.