Imediat după ce a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, stelista noastră Ana Maria Popescu a transmis un mesaj tranșant și corect celor din țară, celor din politică și din media. Bine, o să mă întrebați acum, care media? În România nu există media ci o gloată de prefăcuți care scriu așa cum le dictează stăpânii lor oligarhi sau propriile interese.

Printre aceste tastaturi pline de figuri și impresii se numără și cetățeanul Remus Răureanu, plătitor de taxe și impozite, care din nefericire pentru noi toți își revarsă opiniile personale pe un website becalizat aproape complet, ce trăiește din clickbait și bani publici. Da, bani publici din acel buget public al unei țări care are 50% din PIB datorie publică. Dar Răureanu uită să menționeze acest aspect. Îi readuc aminte acestui cetățean impertinent, că anul trecut presa a încasat de la statul român peste 1 milion de euro, bani publici, că tot le place lor expresia asta imbecilă.

Răureanu Remus nu a înțeles absolut nimic din speechul stelistei Ana Maria Popescu, speech care între noi fie vorba, a fost absolut senzațional, a fost corect și plin de adevăr, un adevăr care doare în România zilei de azi. Pentru că să fim serioși, sportul românesc este la pămant, îngropat și calcat în picioare. Sportul românesc abia dacă mai respiră, sufocat de bocancul mafioților politici și a intereselor de găști. Sportul românesc duce lipsă de bani, de săli, de sportivi, de antrenori, de terenuri, dar mai ales de un managment performant la nivel de minister … și mai duce lipsă de cluburi sportive. Dar pe Răureanu Remus nu-l interesează aceste lucruri, pentru că scrima, voleiul, natația sau canotajul sunt sporturi care nu prind la maneliști și cocalari.

Delegația sportivilor romăni care participă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, este alcătuită în mare parte din oameni de la cluburile Steaua București și Dinamo București. Da, două cluburi fanion ale României, cluburi pe care Răureanu și Banciu le vor desființate. Păi desființați mă băieți tot, să terminăm cu sportul și cu bibliotecile. La ce mama dracului ne mai trebuiesc toate astea? De ce să mai participe Romănia la Jocurile Olimpice? Ce ne trebuie nouă așa ceva? Eu vă propun să desființați și competiția asta la nivel mondial, din simplu motiv că nu participă Becali și l`OM. Ce ironic nu? Olimpiada, Olympique de Marseille. „Fabulossss băăăă!”

Bine, pe Răureanu îl enervează că Ana Maria Popescu este sportiva Stelei, îl enervează că nu este o „perlă” precum Octavian Popescu, cum la fel de mult îl enervează că fc fcsb nu e Steaua. Dacă Ana Maria era legitimată la echipa lui Becali, Răureanu ar fi scris la superlativ, așa cum scrie despre Flavius Tănase și Mbappe de Berceni. Latifundiarul cu dosar penal, nu poate să obțină o sumă frumușică de pe urma Anei, iar asta dăunează grav buzunarului însă nu și clickbaitului.

De ce a scris Răureanu despre Ana Maria și de ce a fost impertinent cu o sportivă medaliată? Pentru că numele Anei vinde, medalia Anei vinde, iar dăcă mai faci și puțin circ în text, ai rețeta perfectă pentru un clickbait bun. Pe Răureanu nu-l interesează ca articolul lui să fie citit până la final ci să primească clickuri cât mai multe, pentru că alea aduc banii nu lectura sau deontologia unui jurnalist.

Pentru că asta vinde azi în Romănia … scandalul, circul ieftin, „manelăreala”, „cocalăreala” și incultura. Scrima nu mai vinde și nu mai atrage, cum nici canotajul sau alte sporturi olimpice nu mai prind într-o țără unde Abi se crede rege și Răureanu jurnalist. Dar realitatea astă dură despre care a vorbit Ana Maria Popescu astăzi nu-l deranjează pe Răureanu Remus. El continuă să fie ipocrit vorbind despre același penibil clișeu cu banii publici, banii românilor, banii unui stat cu 50% datorie publică.

Răureanu e deranjat că omul de rând îi achită prima pentru medalie Anei, o medalia obținută în viziunea lui, la o competiție de aprins beculețe, pentru că atât înțelege el din finala olimpică la scrimă. Urmând aceeași logică stupidă și maneloidă, David Popovici este finalist la proba de 100 m bălăceală pe bani publici iar fetele de la canotaj sunt finaliste la dat cu barca pe râu într-o excursie la Tokyo. Acesta este nivelul de cultură al unuia care are impresia că este jurnalist sportiv în România … individul acesta este jurnalist cum și Abi este rege sau Velea artist.

Ce nu spune Răureanu Remus în textul lui, este că COSR primește bani de la Comitetul Olimpic Internațional în urma participării sportivilor români la această competiție mondială care generează venituri imense, iar primele celor care aduc medalii în țară sunt plătite strict din prestația lor la competiție. Un alt lucru pe care Răureanu nu-l întelege este că pentru un sportiv contează mult mai mult o medalie la gât decât niște zerouri într-o sumă pe card. Dar e greu ca inteligența acestui individ să vadă mai departe de un cont în bancă.

Spuneam mai sus, că Răureanu Remus este ipocrit. Anul trecut, site-ul gsp.ro a încasat de la bugetul de stat, acel buget chinuit de o datorie publică de 50% din PIB, suma de 148 000 de euro. Cu alte cuvinte, salariile lui Răureanu Remus au fost platite din bani publici, dar asta nu-l mai deranjează pe marele deontolog și paznic al banului public. El are voie să primească pe card bani publici ca să scrie mizerii pe un site, dar Ana Maria Popescu nu are voie să primeasca salariu de la armată ca să aducă medalii olimpice acasă și să facă imagine României.

Această mentalitate parșivă nu vi se pare cunoscută? La fel face și Becali … contestă public finanțarea Stelei din bani publici dar el investește în echipa lui banii primiți de la statul român în urma unor retrocedări ilegale de la ANRP. Mentalitatea este aceeași, atât la Becali cât și la acești jurnaliști închipuiți cu ifose și pretenții … de ce să vândă clubul Steaua fotbaliști în Europa pe zeci de milioane de euro, sume care să ajungă la bugetul statului când trebuie să încaseze Becali acești bani, nu? De ce să prospere România cănd trebuie să se îmbogățească hoții și pușcăriașii. De ce să investească România în sportivi și arene? Becali și alții ca el ce mai fură pe urmă? Din ce bani își mai cumpără ei mașini scumpe și proprietăți la nivel de hectare întregi?

Poate credeai că CSS a uitat de tine, Răurene … ete că suntem aici și îți spunem adevărul în față. Sau poate trăiai cu impresia că o să jignești o sportivă de talie olimpică și vei scăpa fără ca să te scoatem la tablă … ghinion. Tu scrii mizerii iar noi o să fim mereu aici să te contrăm și să ne apărăm culorile, istoria și sportivii. Vezi tu Răurene, pe noi nu ne plătește nimeni, noi nu facem profit în urma emisiunilor și articolelor scrise pe site-ul CSS. Noi, la fel ca si prietenii noștri de la AS47 și Steaua Liberă, suntem aici pentru Steaua București nu pentru bani și foloase materiale. Nouă ne pasă de sport, poate prea mult, iar pentru noi, suporterii Stelei, Ana Maria Popescu este un exemplu, este un om de care suntem mândri că îmbracă echipamentul roșu albastru.

App Răurene, uită-te pe geamul redacției, ca să nu ratezi uberul … nu ți se mai aprind beculețele ca la scrimă pe urmă când vine ziua de plătit rata la bancă. Textul tău impertinent ne-a umplut de scârbă, ca să știi. Tu nu meriți să calci în Ghencea sau să vorbești despre Steaua și sportivii acestui club.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *