De fiecare dată, când noi, suporterii, vorbim despre Steaua și sportivii acestui club, ne place să ne lăudăm cu Miki Buzărnescu, cu Ana Bogdan sau Irina Begu. Interesant este că la fel face și comandantul clubului nostru, dl.col. Mădălin Hîncu. Bine, domnia sa, încă este supărat pe noi, pentru faptul că-l criticăm și suntem niste oameni răi care nu-l înțeleg. Pe cuvântul nostru că încercăm să-l înțelegem și facem eforturi în acest sens, însă nu prea ne iese la zar, ca lui Victor Pițurcă.

În complexul sportiv Steaua, după cum bine știm cu toții, sunt terenuri de tenis, însă nu le-am văzut nici măcar o singură dată pe tenismenele noastre antrenându-se acolo și în mod firesc ne întrebăm: De ce nu? Perfect, înțelegem că ele au turnee prin toată lumea și că nu sunt în țară atunci când noi suporterii vrem un autograf sau să le vedem la lucru. Dar chiar și asa, firesc este, să le vedem în Ghencea, atunci când fetele nu participă la compeții. Și în mod normal, vine și următoarea întrebare logică. De ce clubul Steaua nu-și permite să refacă acele terenuri de tenis, astfel încât fetele să vină acasă? O lună pe an dacă le vedem în Ghencea lovind cu rachetele de tenis, e mai mult decât necesar … mai mult decât necesar, încât suporterii de la Peluza Sud să le deseneze chipurile pe pereții de acasă. Și căți bani ar putea încasa clubul nostru, cu fetele antrenându-se în Ghencea … sponsori, presă, televiziuni și, evident, poze pe siteul WTA. Sau hai să ne imaginăm un pic, cum ar arăta echipa de tenis a României, antrenându-se în Ghencea: Simona Halep, Irina Begu, Miki Buzărnescu, Ana Bogdan …

Din păcate, se pare că de data asta, dl. col. Mădălin Hîncu nu înțelege, că noi suporterii ne iubim sportivii, că îi vrem acasă și că iubim clubul ăsta până la cer și înapoi. Asta este realitatea, oameni buni … Steaua este o mină de aur, o mină de bani mulți, pe care actuala conducere a clubului nostru nu știe să o exploateze.

By

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *