În ultimele zile, pagina de facebook a Comunității Suporterilor Steliști a fost vizitată de oaspeți de seamă … corecție : oaspeți de ne-seamă. Printre acești distinși ne-invitați s-a aflat și dl. Stoica aka Sergi Lopez, zis și Mimi. Evident, nu puteau să lipsească dintre ne-invitați, căutatorii „adevărului absolut” de la Asociația S.S. (a se citi ASS)
Foarte frumos din partea lor că s-au gândit să ne viziteze. Iar noi, cei din echipa CSS, băieți galanți, citiți și educați, am pus pe masă fursecuri, eclere, limonadă și fresh de portocale. Îi multumim încă o dată colonelului Petrea că ne-a părăsit, dar și altor băieți cu grade pe umeri, care s-au gândit să ieftinească eclerele la popota. Datorită dumnealor, ne permitem și noi să fim gazde primitoare … un fursec, un ecler, o măslină. Așa este elegant când ai musafiri, fie ei și nepoftiți.
Așa cum ne așteptam, distinții ne-invitați nu au venit la noi acasă în căutarea unui dialog civilizat, bazat pe respect reciproc. Domniile lor au intrat cu bocancii pe pagina noastră ca să bage bățul prin gard, să provoace suporterii Stelei și să jignească. Ne-au numit comedianți, ne-au jignit, au facut glumițe ieftine, demne de Piata Obor a anilor 90, s-au hăhăit, s-au dat în stamba și cam atât. Aia este, noi suntem comedianți, ei sunt circari … fiecare face ce poate … noi să fim sănătoți. În rest, nimic nou, nimic notabil. Ca de obicei.
Mulți dintre voi vă întrebați, de unde așa onoare pe noi, să avem ne-invitați pe pagina noastră. Zilele trecute, ne-a apărut la sugestii, următorul grup: Grupul membrilor cotizanți ai Asociației „Salvați Steaua”. Știti care sunt datele acestui grup? Grup creat la 1 iulie 2020, Asociația S.S. este administrator, membri: 187. O spune Facebook, nu noi … materialul clientului. Și ce se mai hăhăia zilele trecute un personaj dubios pe facebook, cand a aflat că în AS47 sunt înscrisi 600 de membri cotizanți. Conform matematicii, 600 este mai mare decat 187 … Sergi Lopez, bravo domne` … ești blană ca lemnul 🙂
De ceva zile, grupul despre care vă vorbeam mai sus, are și o descriere … cităm din datele afișate de Facebook : „Promovarea valorilor însușite de comunitățile suporterilor steliști!” Ba da, așa da … acum înțelegem ironia aia ieftină facută de Asociația S.S referitoare la CSS, precum că suntem „clone”. Stați calmi băieți, valorile pe care noi cei din CSS ni le însușim și le promovăm sunt doar cele ale Clubului Sportiv AL ARMATEI „Steaua București”. Noi suntem o comunitate, iar voi o asociație … noi suntem suporteri, iar voi „salvatorii adevărului absolut”, drept urmare lăsați-o mai moale cu „clonele” că nu aveți argumente logice. Așa faceți și cu Steaua … voi sunteți fc fc fcsb în acte și vă credeți Steaua București … penibil!
Pe de altă parte, ultimele ediții de podcast CSS-Live au depășit 4000 de vizualizări, facebook plus youtube. O audiență peste media celor de la ProSport Live sau a altor emisiuni de genul și mult peste ce se face printr-o uscătorie de bloc. Și vine luna martie curând, reîncepe Națiunea Stelistă … să vedeți acolo audiențe de peste 15 000 – 20 000 de vizualizări, din nou.
Asta e viața, atât pot suporterii Stelei să facă, pe banii lor privați. Și culmea, atât la CSS-Live, cât și la Națiunea Stelistă, nu există „butonul dolar”, pentru că noi facem emisiuni din pasiune pentru Steaua Bucuresti, nu pentru bani … noi aducem bani la club, nu cerșim în microfoane. Și nici Steaua Liberă nu cerșește, ca să fie clar … băieții de acolo fac emisiuni tot din pasiune, ca și noi.

Fanii fc fc fcsb SA

Da măi baieți, suntem onorați de vizita voastră. Însă vedeți voi, băgatul bățului prin gard pe care voi îl faceți venind aici, nu ne atinge … din contra, ne amuză și cam atât. Nu vă așteptați la replici din partea noastră sau să sărim la scandal, pentru că vedeți voi, suntem ocupați și nu avem timp prea mult pentru musafiri nepoftiți. Pe noi ne interesează doar clubul nostru, Steaua București, ne interesează echipele de fotbal, de volei, de baschet, de polo, etc. Noi am rămas pe același drum spre Ghencea, spre același Club Sportiv AL ARMATEI. Voi în schimb, sunteți liberi să faceți ce vreți și să mergeți unde vreți.
Dacă aveți ceva de comunicat sau de discutat, mergeți la Peluza Sud, ei sunt galeria Stelei … cea mai frumoasă galerie din România! Ei sunt ambasadorii suporterilor steliști. Nu veniți pe aici cu glumițe ieftine, cu jigniri sau provocări, că nu vă bagă nimeni în seamă, la modul cel mai sincer. Degeaba căutați galceavă, că nu o să găsiți, vă garantăm asta. Avem alte treburi mult mai importante, avem alte priorități. Un vechi proverb românesc zice așa: „vine omul, stă oleacă, bea un vin, da mai și pleacă!” Băieți, vă mulțumim pentru participare, vă mulțumim de vizită și vă dorim multă sănătate. Nu uitați să va spălați pe mâini des, să purtați măști de protecție și să mențineți distanțarea socială … sănătatea este mai importantă decât orice altceva pe lumea asta.
Acum o să ne retragem … avem un call cu cei din Army Brothers, trebuie să gândim un proiect comun, la o masă unde nu sunt scaune și pentru voi. Toate bune băieți! Drum bun și fiți sănătoși!
Foto: Comunitatea Suporterilor Steliști
Text: Andrei Visu @CSS 2021

By

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *